„Ne bucură faptul că Aradul apare pe harta badmintonului, eforturile profesorului Mărcuş fiind, până la urmă, încununate de succes”, ne-a declarat Animona Huţu, preşedintele FR de Badminton.
„Pornim la drum cu copii între 9-11 ani. Ne-am propus ca prima competiţie oficială la care vor participa aceştia să fie în vara acestui an. Optimist fiind, în scurtă vreme cred că vom avea sportivi prezenţi chiar şi la Campionatul Balcanic”, spune Daniel Mărcuş, profesorul care de ani buni a făcut din Şcoala Gimnazială Şimand „polul” badmintonului arădean. Chiar în această lună, elevii ai şcolii amintite vor reprezenta judeţul nostru la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la badminton, care are loc la Oneşti (jud. Bacău), între 17-19 aprilie.
S-a infiintat primul club de badminton din Arad!
ARAD. Un grup de profesori, în frunte cu Daniel Mărcuş, Daniela Ardelean şi Elena Szomoru, au avut, recent, o iniţiativă lăudabilă, afiliind la Federaţia Română de Badminton clubul ASZ Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Joi după prânz, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad au dat startul unei razii în apropierea fostelor puncte de trecere a frontierei de stat, din județul Arad.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale din România, conform unei decizii pronunțate joi.
UT Arad
„Nici nu are rost să vă spun că echipa are antrenament după-amiază, nu dimineață, așa că nu înțeleg cum a putut apărea o asemenea minciună”.
5
UT Arad
ARAD. În partea a doua a acestei luni, campionatele din întreaga lume iau o pauză de două săptămâni, iar Superliga nu face excepție. Totul, pentru că naționalele din întreaga lume intră în tot felul de competiții.
Local
ALBA. Un șofer de camion din Ghioroc, județul Arad, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând rupt de beat un TIR pe autostradă, în zona orașului Sebeș.
România
Cele șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei sunt membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
4
România
Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!