Întrecerea a reunit un număr mare de participanţi, alături de Valbon Arad şi Liceul de Arte Arad, oaspeţi fiind Şc. Gim. nr. 24 şi Freetime, ambele din Timişoara, şi, în premieră, o echipă reprezentând Valbon Pecica.
„Competiţia a fost un bun prilej de selecţie. Cei mai buni la aruncările la coş, Andrada Dulhaz, născută în anul 2006, respectiv Sebastian Sarca, anul 2004, de la Valbon Pecica, au câştigat mult aşteptata minge – cadou”, ne-a declarat profesoara Valeria Bondor (preşedinte BC Valbon). La final, toţi participanţii au fost recompensaţi cu medalii, cupe şi diplome.
Citiți principiile noastre de moderare aici!