ŞIMAND. Supăraţi pe faptul că arbitrul Darius Leah a acordat lovituri libere din preajma careului pentru echipa oaspete şi de faptul că erau conduşi cu 1-0 (gol semnat de Dumitru Copil în min. 82), jucătorii echipei din Şimand au decis să-şi facă dreptate ca-n Vestul Sălbatic. Astfel, în min. 88, după ce a dictat o lovitură liberă de la 20 m pentru vizitatori, arbitrul Leah a fost lovit în zona inghinală cu crampoanele de D. Ujog, printr-un procedeu împrumutat din artele marţiale. Portarul Matiş nu s-a lăsat mai prejos şi l-a lovit cu capul pe arbitru, în învălmăşeala creată împărţindu-se şi alte „amabilităţi”. Un alt şimăndan extrem de nervos, Cl. Ujoc l-a înjurat pe arbitrul Leah ca la uşa cortului, cei trei fiind eliminaţi, moment în care s-a format o nouă busculadă, în care au fost implicaţi şi jucători ai echipei din Socodor, care au încercat să facă un scut uman în jurul arbitrului Leah.
În aceste condiţii, centralul a decis să fluiere sfârşitul jocului în min. 88, mingea fiind acum în terenul Comisiei de Disciplină a AJF Arad, care va lua o decizie (şi) după vizionarea imaginilor video, jocul fiind filmat. Şi asta, deoarece incidente au avut loc şi în afara bazei sportive din Şimand, între susţinători ai celor două echipe, conflictul fiind aplanat în cele din urmă.
Cel mai probabil, Şoimii Şimand va pierde la „masa verde”, terenul din Şimand va fi suspendat, iar „bătăuşii” vor medita multe etape în afara „dreptunghiului verde”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!