CLUJ NAPOCA. A devenit o tradiţie, ca în fiecare final de an, în orașul de pe Someș să se desfășoare Cupa Campionilor Europene la karate, versiunea WUKF. Un număr de 623 de sportivi din nouă țări (Anglia, Italia, Elveţia, Cipru, Bulgaria, Germania, Ucraina, Pakistan şi România) s-au întrecut pentru medalii.
CS Glogovăţ (sensei Lavinia Elena Moraru) a avut o comportare meritorie, ocupând la final locul 18 din cele 59 de cluburi participante. Şi-au adus contribuţia la această clasare următorii karateka: Casian Biriş, loc I, kumite; Maria Bugi, loc I, kumite şi loc 3, kata; Giulia Rieger, loc 2, kata şi loc 3, kumite; Erik Kuncz, loc 2, kata şi loc 3, kumite; Andreea Varga, loc 2, kumite; Gabriel Jurcă, loc 4, kumite; Claudia Pop, Diana Dan şi Nicolas Ladaşiu, toţi locul 4, kata.
„Mulţumesc pentru susţinere Primăriei Vladimirescu, primarului Mihai Mag şi viceprimarului Ioan Plaveţi, dar şi consilierilor locali şi părinţilor acestor sportivi. Sunt mândră de voi, samuraii mei” – a spus sensei Lavinia Elena Moraru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!