LIPOVA. Medaliată naţională pe tatami, Emila Ghilezan, visa să calce pe urmele Alinei Dumitru. Iubea sportul, judo-ul în special. Destinul i-a spulberat toate visele în seara zilei de 21 octombrie, când a fost lovită de tren şi a rămas fără un picior. Nefericitul accident i-a schimbat viaţa, priorităţile. Ei şi familiei acesteia.
O mână de oameni inimoşi au decis să încerce să aducă o rază de soare în sufletul Emiliei. Pe lângă acţiunile sportive cu strângeri de fonduri şi donaţii care vor avea loc în perioada următoare, există un cont în lei, deschis la CEC BANK SA, pentru cei care doresc să o sprijine: Titular cont: Ghilezan Emilia-Maria ; Numar cont: RO51CECEB00008RON0783258; Banca: CEC Bank SA, Agentia Lipova.
S-au alăturat acestei cauze nobile CS Academia White Stars, Clubul Sportiv Şoimii Lipova (sub culorile căruia a concurat ca sportivă Emilia), CSŞ nr. 1 Timişoara (director Sebastian Gavrilă şi prof. Octavia Jucu de la secţia de gimnastică); Clubul Sportiv Victoria Zăbrani; AFC UTA, Asociaţia Bizere, reprezentată de Eugen Mairovitz şi Iazul Zăbrani. Iar lista rămâne deschisă şi, cu siguranţă, se va îmbogăţi zilele următoare. Pentru că sportul ne aproprie, înseamnă unitate şi disciplină.
„De ce să compătimeşti în loc să ajuţi, dacă poţi” – spunea filozoful roman, Cicero. Aşa că, haideţi să ne unim forţele, să o ajutăm pe Emilia să poată zâmbi din nou. Să viseze cu ochii deschişi că va putea să trăiască o viaţă normală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!