Un refren care se aude în multe vestiare ale echipelor din România e pe cale să devină istorie (pentru cât timp, oare?) la Şoimii Pâncota. După toate probabilităţile, astăzi, banii restanţi de anul trecut vor intra în buzunarele jucătorilor. Însă, doar 65%, aşa cum s-au înţeles părţile. Câtă uşurare…
Să fie bine, să nu fie rău!
Antrenorul Ionuţ Popa (foto) susţine că echipa pare mai liniştită acum. „Am avut, azi, o discuţie cu preşedintele, am înţeles că mâine se dau restanţele pe anul trecut. E foarte bine că încheiem capitolul bani pe anul 2015. E vorba de 65 % din salariu, aşa cum ne-am înţeles cu conducerea. Să fie bine şi pentru ei şi pentru noi. Ar mai fi apoi mici restanţe faţă de jucătorii care au rămas din campionatul trecut, dar consilierii au promis că se vor ocupa şi de această problemă. I-am văzut pe jucători destul de determinaţi la ultimul antrenament, e clar că sunt mai liniştiţi” – ne-a declarat Ionuţ Popa.
Mai vrea jucători
Acum, că s-a întors preşedintele Pavel Piroş, revine în actualitate completarea lotului. „Cred şi sper că Dragalina şi Pascariu rămân la echipă. Au ei gânduri de plecare, dar avem nevoie de ei. Nu am găsit variante de aducere de noi jucători, deşi mi-aş dori încă doi: un fundaş şi un mijlocaş central. Mehmedovici nu vine, e implicat în afaceri, mi-a mulţumit pentru interes, dar acum e om de afaceri şi nu-l mai interesează cariera de fotbalist. Sper să se rezolve măcar transferul celor pe care îi avem în ogradă. ” – spune Popa.
Prea multe ratări
Ultimul meci amical a adus, miercuri, la Timişoara o victorie pentru Şoimii Pâncota, scor 2-1, în compania celor de la Mama Mia Becicherecu Mic. Pentru trupa din Podgorie a marcat Pirtea şi Dragalina. „E bine că marcăm, dar ratăm, totuşi, prea mult. În plus, luăm goluri pe o naivitate rară. Sper ca până la începutul sezonului să eliminăm cât mai mult din greşeli” – a conchis Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!