Evenimentele au fost prefațate în cadrul unei conferințe de presă de către: Silviu Turc, Arpad Nagy, Mihai Telechi (antrenori judo), Lucia Mihalache (director CSM Arad) și Ioan Coste (director CSȘ Gloria).
„Anul trecut am avut peste 400 de sportivi, existând în acest an semnale clare că acest record va fi depășit”, a spus Silviu Turc, care a amintit faptul că în chiar prima zi de concurs, 9 decembrie, se vor împlini 6 ani de când ne-a părăsit „părintele judoului românesc”, Mihai Botez, în amintirea căruia discipolul său Pavel Milovan va susține un moment demonstrativ.
Ziua Judoului Arădean, ajunsă la a VII-a ediție, și a cincea filă a Euro League Regional vor debuta sâmbătă, la ora 9.00, la Sala Sporturilor „Victoria”. „Vor fi prezenți sportivi din 6 țări, alături de cele ce participă în concursul regional, Serbia, Croația, Ungaria și România, mai fiind prezente cluburi din Germania și Austria. Nivelul valoric va fi destul de ridicat, iar la final primii 20 de sportivi din Euro League Regional vor fi premiați, etapa de la Arad fiind ultima din acest an”, a spus, la rândul său, Arpad Nagy.
Duminică, în a doua zi a competiției, pe cele trei tatami își vor face apariția și cei mai mici practicanți ai judoului, ce vor concura pentru medaliile Cupei „CSM Arad – Pecica”, aflată la ediția a IX-a.
Aradul, o gazdă bună
Grație organizării ireproșabile a Cupei Europei 2017, categoria U-21, Aradul a primit din partea Federației Române de Judo, dar și a forului continental, organizarea și în 2018 a unei noi etape europene. Informația a fost oferită presei de către „Pușa” Mihalache, care a adăugat că mai multe cluburi, printre care și cele arădene, vor primi din partea FRJ câte 36 de saltele ce au fost utilizate doar la competiția internațională de la Arad.
De asemenea, prof. Mihai Telechi a anunțat că orașul nostru va fi între 23-25 februarie 2018 gazda Campionatului Național Under 18, competiție ce va avea loc la sala „UAV-M. Botez”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!