Cu banderole negre pe brațul drept, în memoria tatălui jucătorului Tătar, decedat zilele trecute după o grea suferinţă, băieţii lui Adi Abrudean au început în forţă disputa cu Millenium Giarmata şi după un sfert de oră aveau 2-0. Scorul a fost deschis de Şulea (min. 10), care dintre patru adversari a izbutit să înscrie cu un şut la firul ierbii. Cinci minute mai târziu, Lazea a executat o lovitură liberă de la 25 metri lateral stânga, Mardare a sărit fals și balonul a intrat în poartă după ce a atins și bara.
La adăpostul avantajului de două goluri, sebişenii controlează jocul şi mai trec în câteva rânduri pe lângă gol, în timp ce oaspeţii nu lasă impresia că pot reveni în joc. Victorie importantă pentru sebişeni, care au moral pentru deplasarea de la Minerul Mehedinţi.
Naţional Sebiș a mizat pe: Miron – Raț, Mardare, Bier, Neacșu – Apostol, Lazea – Țârlea (min. 74, Roman), Bozian – Sulea, I. Radu (min. 85, Susanu).
Citiți principiile noastre de moderare aici!