A treia ediţie a concursului de trei puncte organizat de prof. Dragoş Daniel şi directoarea Goina Carmen a strâns 23 de concurenti: Stanc Ximena; Răchita Emilia; Ristin Robert; Dubiţ Mihai; Tătar Lorena; Dragoş Sorin; Simu Florin; Dărău Florin; Adoc Marian; Anghelache Natalia; Galea Daniel; Andriescu Gianina; Petruşan Denis; Incicău Alexandra; Ursu Adrian; Mihai Mihaela; Manea Denisa; Spistiak Renate; Peter Bianca; Jurj Giovanni; Bilă Alexandru; Copăceanu Răzvan si Oacheş Florin.
Fiecare concurent a avut la dispozitie 10 aruncări de la 6,25 metri, iar cei mai buni 5 executanţi ajungeau în finală. După prima fază, în finală au ajuns doi concurenţi: Bilă Alexandru şi Andriescu Gianina, ambii cu câte cinci reuşite, iar pentru celelate 3 locuri s-a disputat un baraj între 4 elevi: Stanc Ximena; Jurj Giovanni; Tătar Lorena si Adoc Marian, ultimii trei calificându-se în marea finală.
În ultimul act, după primele zece aruncări s-au stabilit locurile V şi I (Gianina Andriescu), iar pentru celelalte locuri s-a disputat un nou baraj, care a stabilit însă doar locul secund. Pentru locurile III şi IV a fost nevoie de un nou baraj care a consfiinţit următoarea ierarhie: 1. Andriescu Gianina, 2. Bilă Alexandru, 3. Adoc Marian, 4. Jurj Giovanni şi 5. Tătar Lorena.
De menţionat că fiecare din cei 5 finalşti au luat premii care au constat în cupe ,diplome, ursuleţi de pluş, umbreluţe, figurine din gips şi cd cu desene animate.
După acest concurs, în sala de sport a Şc. Gen. „Nicolae Bălcescu” s-a disputat un interesant meci de baschet între clasa a VIII-a A (Popa Mihaela, Andriescu Gianina, Anghelache Natalia şi Peter Bianca) şi Selecţionata Şcolii (Stanc Ximena, Manea Denisa, Spistiak Renate şi Răchită Emilia). S-au disputat două reprize a câte 10 minute, a doua formaţie câştigând cu 37-25. Marcatoarele acestui joc au fost: Stanc Ximena 19 (1×3), Spistiak Renate 8, Manea Denisa 6, Răchită Emilia 4, pentru învingătoare, respectiv Peter Bianca 19, Anghelache Natalia 4, Andriescu Gianina 2, pentru învinse.
La finalul acestor manifestări dedicate sportului cu mingea la coş, profesorul Dragoş ne-a declarat: „Acest concurs tinde să devină o tradiţie la Şcoala Generală ,,N. Bălcescu’’.
Deşi nu mai predau la această şcoală, la rugămintea copiilor şi cu ajutorul directoarei Goina Carmen, am reuşit să organizez din nou acest concurs. Şi în acest an concursul a fost foarte palpitant, copiii au avut foarte mari emoţii, însă cei mai buni au câştigat. Prin intermediul dumneavoastră vreau să mulţumesc domnişoarei Gergely Monica Timea pentru sprijinirea acestui concurs oferind o bună parte din premii. Nu în ultimul rând vreau să urez Sărbatori Fericite tuturor copiilor, părintilor şi celor care sprijină sportul şcolar”.
De remarcat că la această instituţie de învăţământ, baschetul este o tradiţie, catedra de sport fiind ocupată de un fost baschetbalist, Elemir Gecse, printre performanţele celor de la „Bălcescu” fiind câştigarea Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSŞ) la feminin (Satu Mare, anul 2008), a Cupei „Sportsin 2009” sau a Cupei „Crisius” (Chişineu Criş, 2008 fetele şi 2009 băieţi). Mai mult, două dintre fostele eleve, Laura Pal şi Anda Boltaşu, sunt în naţionala României de junioare, evoluând pentru prim-divizionara Bega Timişoara, iar Ştefania Pal şi Paula Mihoc sunt, alături de cele menţionate, în echipa vicecampioană a României (CSŞ Gloria Arad) la categoria Under 16, în urma turneului final din septembrie de la Oradea.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!