Echipele arădene din liga a III-a joacă penultima etapă a campionatului. Dacă UTA II are meci fără miză, Cermei dispută un derby al subsolului, iar Naţional Sebiş e în faţa unei adevărate pietre de încercare.
Meci de mare tensiune
Fără doar şi poate, Naţional Sebiş are un meci de „totul sau nimic”. Adversară e Performanţa Ighiu, echipă cu care se luptă şi acum pentru cele trei puncte ale meciului tur, când Călin Cojocaru a contestat dreptul de joc al lui Keita. După atâta vreme, cazul se tot judecă, spre ruşinea celor de la FRF, care nu sunt în stare să ia o decizie definitivă.
Patronul Performanţei, Armando Popescu spune că echipa sa vine să învingă la Sebiş, vineri, la ora 18. „Indiferent de hotărârea Comisiei, noi mergem la Sebiş să câştigăm! La fel ca şi în orice joc, indiferent de adversar! Ca şi o părere personală, nu Naţional Sebiş merită să promoveze!” – a spus Popescu.
Sebişenii au nevoie de victorii în ultimele două etape, dar şi de punctele din „cazul Ighiu”, deoarece echipa de pe primul loc, Ripensia Timişoara are un program extrem de facil, urmând să întâlnească ACS Poli II Timişoara, în deplasare şi Pandurii II Tg. Jiu, acasă.
LT Cermei, la Giarmata
Chiar dacă nu înseamnă prea mult, meciul dintre Millenium Giarmata şi Lunca Teuz Cermei are o miză aparte. Ambele echipe se află în partea de jos a clasamentului, la un punct distanţă, elevii lui Radu Anca stând mai bine. În plus, mai e şi orgoliul noilor tehnicieni de la Cermei, care îşi doresc să adune cât mai multe puncte. De văzut ce va fi, vineri, de la ora 18, la Giarmata.
Tineri contra tineri
UTA II întâlneşte Mama Mia Becicherecu Mic, vineri, tot de la ora 18, pe stadionul „CFR”. Chiar dacă „alb-roşiii” sunt retrogradaţi matematic, ei pornesc uşor favoriţi în meciul cu trupa lui Marcel Băban. Se vor întâlni, practic, cele mai tinere echipe din serie, poate şi din întreaga ligă a III-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!