Sâmbătă, ora 18, la Sala Sporturilor, „panterele roz” primesc vizita vecinelor de la Danzio Timişoara, într-o confruntare în care elevele pregătite de Jose Araujo vor să facă spectacol.
În ciuda problemelor de ordin medical la nivelul lotului, vom încerca să repetăm anumite scheme, în perspectiva celor două deplasări grele care urmează, miercuri, la Sf. Gheorghe şi vineri, la Alexandria. „Nu cred că este cazul să le amintesc fetelor că nici un adversar nu este dinainte bătut, sunt convins că au înţeles acest aspect după jocul de la Rapid” – a spus Jose Araujo.
Pe de altă parte, conducerea clubului galben-albastru nu a renunţat la gândul întăririi lotului, FR Baschet dând liber mişcărilor de jucătoare, în regim pleacă una, vine alta, până la sfârşitul lunii februarie anul viitor. „Rămâne doar să găsim acele soluţii avantajoase calitate-preţ”, spune preşedintele Marcel Urban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!