Noutățile ediției din 2016 sunt, pentru început, următoarele:
1) Medaliile pentru ultramaraton/semimaraton/maraton/maraton ştafetă: Participanţii pot alege, la înscriere, între trei tipuri de medalii: una având gravată Cetatea Aradului (lansată în 2014), a doua reprezentând Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare (lansată în 2015) şi a treia reprezentând o mănăstire din județul Arad (se va lansa în 2016). Acest eveniment este singura cursă de profil în care participații își pot alege medaliile.
2) Apare o nouă cursa de ultramaraton – 52,75 km este distanța propusă temerarilor antrenați.
3) Premierea se va face la general pentru semimaraton/maraton/maraton ştafetă. Premii speciale se vor acorda primelor 100 persoane înscrise la maraton și care reuşesc să încheie cursa. De asemenea, toţi participanţii care încheie ultramaratonul vor fi premiaţi.
Ca și în anii precedenți, profesorii de sport, antrenorii sunt încurajaţi să îşi impulsioneze elevii, studenţii, să se înscrie. Astfel, cei mai activi îndrumători din punct de vedere al numărului total de kilometri parcurşi de cei mentoraţi vor fi premiaţi ulterior evenimentului.
De asemenea, se vor acorda premii şi pentru cluburile, instituţiile, companiile, structurile de învăţământ cele mai implicate în alergare, tot din perspectiva numărului total de kilometri parcurşi de către reprezentanţii acestora. Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului se vor premia cei mai ingeniosi alergatori din punct de vedere al costumelor de alergare utilizate.
Pentru ediția din 2016 și-au anunțat deja prezența și primii sponsori, LEONI WIRING SYSTEMS ARAD și BEST CONSULTING.
Detalii cu privire la propunerile de trasee alături de rezultate și imagini ale primelor ediții sunt disponibile pe site-ul evenimentului www.maratonarad.rounde se pot face şi înscrierile online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!