Timp de zece zile, Aradul este un oraș în care voleiul pe plajă devine stăpân. Ediția cu numărul nouă a Cupei „UVVG” aduce, în perioada 17-26 august, sportivi din toată țara, care se vor întrece pentru premile puse în joc de către organizatori.
Primele trei zile sunt rezervate seniorilor, iubitorii sportului din orașul nostru putându-i vedea pe nisip pe campionii României, nimeni alții decât reprezentanții CSM Arad, Marius Mascovits și Moisă Abrudan, primul deținător al aurului național în ultimele șase sezoane, în palmares având opt titluri! Va urma apoi concursul perechilor mixte, cele de juniori și junioare și, în ultimele două zile, întrecerea veteranilor.
„La seniori sunt așteptați cei mai buni sportivi din țară. Nivelul sigur va fi unul ridicat. Vor participa echipe din întreaga țară”, spune Radu Sabău, antrenorul care a redeschis Aradului apetitul pentru volei.
Alături de perechea amintită, Mascovits – Abrudan, Aradul are prima șansă și la trofeele de la categoria juniorilor, cuplurile reprezentând UVVG ProVolei, Victor Duma – Bogdan Toma și Raluca Rovas – Nikoletta Pop, câștigând în această vară Campionatul Național organizat la Mamaia. Mai mult, fetele au triumfat și la Balcaniada de la Reșița, obținând o calificare la Europenele care au loc în această săptămână în Austria, unde nu au mai ajuns, pentru că FR de Volei nu a reușit să asigure cheltuielile de deplasare și cazare.
Deschiderea oficială a competiției organizată în cadrul Zilelor Aradului, de către UVVG, cu sprijinul Primăriei, va avea loc mâine, de la ora 10.00, la baza sportivă a UVVG (fosta „Constructorul”) de pe Strada General Praporgescu nr. 1-2.
Presa se întrece la fileu
Microbul voleiului nu putea să nu cuprindă și mass-media din Arad. Astfel, duminică, 26 august, începând cu ora 15.00, va avea loc prima ediție a Cupei Presei la volei pe plajă. Fiecare echipă va fi formată din câte două persoane, indiferent de sex, înscrierile putându-se efectua până vineri, 24 august, ora 18.00, la numerele de telefon 0745.515.249 (Radu Sabău), 0745.549.675 (Ștefan Gog) și 0720.400.429 (Dan Lazăr).
Citiți principiile noastre de moderare aici!