A fost o etapă catastrofală pentru echipele arădene din Liga a III-a. Cu excepția celor de la CS Socodor, care a reușit o remiză chinuită cu Phoenix Buziaș, celelalte echipe au pierdut fără drept de apel.
„Poli” – Pecica 5-0
Nemulțumiți de arbitraj, cei de la Progresul nu au reușit să deschidă scorul din două ocazii mari, una rarisimă (ambele irosite de L. Bodri), după care au luat trei goluri în doar câteva minute. Toate, după niște mingi trimise printre apărători, care au fost modești la acest joc.
În plus, pecicanii s-au ales și cu un jucător eliminat, Wild, care a faultat în postură de ultim apărător, însă decizia arbitrului este și acum contestată de oaspeți. Se spune că penalty și cartonaș galben era suficient…
După 3-0 la pauză, „Poli” a mai marcat în partea secundă, prin Ciurel și s-a bucurat, pe final, de un autogol al Progresului.
Lipova – Peciu Nou 2-4
Enciu și Bud (penalty) au dus oaspeții la două goluri diferență, în prima repriză, iar Ignea a făcut 0-3 imediat după pauză. Șoimii au revenit până la 2-3, cu golurile lui Gavra și Dinu, din penalty, dar nu au mai avut forța să egaleze măcar. Iar pe final, oaspeții au mai lovit o dată, prin alt jucător foarte experimentat, Ioan Mera.
Socodor – Buziaș 0-0
Așa cum era de așteptat, gazdele au avut meci greu, așa cum vor fi toate în acest campionat. Nu au marcat, dar niuci nu au primit gol, asta și datorită portarului Mucha, el fiind – practic – eroul meciului, cu câteva parade care au ținut un punct la Socodor.
FC Bihor – LT Cermei 6-0
Scor fără comentarii. Se spune doar că echipa gazdă e mult peste toate celelalte echipe din campionat și nu are cine să-i pună probleme în a câștiga seria.
Periam – Ineu 2-0
Ultima clasată înaintea etapei, Avântul Periam, nu mai e „lanterna roșie”, are deja două victorii, chiar împotriva unor echipe arădene. Ultimul loc e ocupat acum chiar de ACB Ineu, care a jucat penibil, după cum a recunoscut chiar antrenorul Cristi Sculici.
Așa că a și pierdut, din două goluri luat ca-n curtea școlii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!