Clipele de glorie oferite de către baschetbaliștii de la West Petrom Arad, acum mai bine de un deceniu, dăinuie încă în amintirea fanilor sportului cu mingea la coș de pe Mureș. Burlacu et comp făceau săli pline, iar performanțele erau la cote înalte, clubul condus de Dan Gabriel Boric fiind primul care a transferat americani în campionatul României sau primul din țara noatră care s-a calificat în Final Four-ul unei competiții din Europa. Foștii campioni ai României din sezoanele 2001 și 2002 s-ar putea reuni în luna mai, cu ocazia finalei campionatului de juniori din Amateur Basketball League Arad (ABLA). „Am discutat deja cu o parte din componenții «generației de aur» de la West Petrom și au fost de acord să participe la un meci demonstrativ, cu ocazia finalei juniorilor, în care să joace împotriva unei selecționate ABLA. Iubitorii baschetului din Arad merită a astfel de reîntâlnire”, ne-a declarat Istvan Mihălțian, președintele ABLA.
Au confirmat deja participarea: Attila Veres (în prezent antrenor în liga feminină din Luxembourg), Șerban Sere (președintele CSM Oradea), Sorin Smeu, Sziga Bobroczki (președinte BC Best Arad), Radenko Toroman (antrenor secund la BC Timba Timișoara) și Levente Szijarto (jucător activ la campioana Asesoft Ploiești). Se vor lansa oferte de participare și altor sportivi care au îmbrăcat tricoul galben-ablastru al West Petrom, precum: Marijanovic, Lăpuște, Dehelean sau Burlacu, dar și antrenorului Dragan Petricevic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!