SEBIŞ. Ziua de azi a fost una „furtunoasă” la Naţional Sebiş. Aşa cum se anticipa, Consiliul Director s-a întrunit într-o şedinţa fulger şi a luat decizia de a-i penaliza pe jucători cu 25 % din salariu. Mai mult decât atât, orice jucător este liber să plece unde vrea, va primi actele fără niciun fel de pretenţii. Situaţia antrenorilor va fi discutată azi.
Mai puţini bani
„Robinetul” se închide la Naţional Sebiş! Ratarea obiectivului (căci e limpede faptul că UTA nu mai poate fi oprită, decât teoretic, din drumul spre promovare) a pus „paie pe foc” la fostul lider din C4. Conducerea clubului a dat un prim semnal că nimic nu va mai fi ca înainte şi a anunţat că s-a tăiat din bani.
„Urmare a ratării obiectivului, Consiliul Director a hotărât ca întreg lotul de jucători să fie sancţionat cu 25% din salariu. Fiecare fotbalist din lot a fost înştiinţat că este liber să plece unde vrea, fără niciun fel de pretenţii din partea clubului nostru. Au 24 de ore să se decidă, dacă vor să rămână, în actualele condiţii, sau să plece” – ne-a declarat Pavel Cristea, preşedintele executiv de la Naţional Sebiş.
Ce soartă va avea Abrudean?
Dacă jucătorii au fost înştiinţaţi despre noile condiţii impuse de club, antrenorii îşi vor afla soarta mâine. „Nu am discutat despre antrenori încă, ei nu şi-au dat demisia, aşa că o decizie se va lua în cursul zilei de marţi” – a completat Cristea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!