S-au pus multe speranţe, de o parte şi de cealaltă, în Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, care a trebuit să judece contestaţia de la meciul dintre Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş, din Cupa României. Se ştie, antrenorul Flavius Sabău nu a trimis în teren trei jucători Under 19, considerând că regulamentul e de partea Şoimilor, care vin din liga a IV-a şi nu necesită să introducă în primul unsprezece jucători tineri, precum se cere echipelor de liga a III-a. La momentul respectiv, ambele cluburi susţineau că au dreptate, după ce s-au consultat cu reprezentanţi ai Federaţiei. Acum, verdictul a fost unul dur: 3-0 pentru Naţional Sebiş!
„Ştiam regulamentul”
Managerul general de la Naţional Sebiş, Călin Cojocaru a ştiut care va fi verdictul: „Nici nu se putea altfel. Regulamentele trebuie respectate şi Lipova nu a făcut acest lucru. Am ştiut, de la bun început, că vom câştiga la masa verde, dar îmi pare rău că nu am făcut-o şi pe teren. Nu se poate să joci în aceeaşi competiţie după reguli diferite, e anormal. Ne pregătim deja de meciul cu UTA, sperăm să facem o bună propagandă fotbalului”.
Verdictul, la a doua strigare
Decizia de azi vine după ce a existat o amânare, comisia cerând un răgaz. Cei de la Lipova se simt nedreptătiţi, deoarece Comisia de Disciplină a cerut lămuriri suplimentare de la Departamentul juridic, care – practic – i-a îngropat pe „şoimi”. La acea vreme, chiar înainte de startul partidei, preşedintele Radu Pop a spus că a vorbit la Comisia de Competiţii şi nu are emoţii. Această comisie nu a fost consultată acum, ci doar departamentul juridic, iar rezultatul s-a văzut: 0-3!
Naţional Sebiş – UTA, în Cupă
Aşadar, miercuri, 4 octombrie, de la ora 14.30, la Sebiş, Naţional dă piept cu UTA, în turul IV al Cupei României. Se va juca o singură manşă, iar cine câştigă îşi va asigura 3000 de euro. Pierzătoarea, primeşte de la FRF 1000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!