Meciul a început furtunos, cu penalty scos de Săulescu încă din minutul 11, iar Naţional părea că va defila în meciul cu tinerii lui ACS Poli II, chiar sub ochii antrenorului Ionuţ Popa. Dar, Tulcan a executat slab lovitura de pedeapsă şi Smaranda a respins. 13 minute mai târziu, acelaşi Tulcan, doar cu poarta în faţă, a trimis mingea cu capul peste, din faţa careului mic.
Şi totuşi, în primul minut de prelungire a reprizei, Bîrsănel s-a ridicat deasupra tuturor şi a trimis mingea în plasă, cu capul, de la vreo şapte metri: 1-0!
Repriza a doua a fost ceva mai echilibrată, oaspeţii au ieşit mai mult la joc, dar Săulescu putea închide meciul, în min. 74, când – scăpat singur cu Smaranda – a trimis mingea în bară.
Şi totuşi, ultima ocazie a aparţinut timişorenilor, care au fost la un pas de egalare, pe final de meci, atunci când Pădurariu a ratat uluitor, din faţa careului mic, mingea şutată de acesta fiind respinsă uluitor de Munteanu. Aşa se face că Naţional a reuşit, totuşi, să câştige, deşi glonţul le-a trecut pe la ureche. Iar lupta pentru promovare continuă.
Național: Munteanu – Rosenblum, Bîrsănel, Basic, Siminic – Suciu, Kilin – Săulescu, Mihuța (Fuchs), Iuga – Tulcan (Velici). ACS Poli II: Smaranda – Filip, Haruț, Al. Lazăr, Fridrich – Ignea (Andreici), Oprea – Vasi (Dincă, Cherecheş), Bîrnoi, Popan – Pădurariu. Au arbitrat: S. Kovacs (Carei) – la centru, T. Kopriva, D.Costea (ambii din Satu Mare) – asistenţi. Obs. FRF: O. Bocai (Aiud), I.Lupșa (Caransebeș).
Citiți principiile noastre de moderare aici!