S-a născut la Călărași, dar a trăit cea mai fastă perioadă a carierei la Știința Bacău. Acolo a câștigat și un titlu de golgeter al Diviziei A cu 100 goluri marcate într-un sezon. „Inteligenţa tehnico-tactică, aruncările ca din tun, de dincolo de linia…orizontului, cu care muta porţile din loc, au făcut din Ştefan Deacu handbalistul nepereche, cel care ridica întreaga sală băcăuană în picioare, determinând-o să-i strige numele minute în şir după terminarea partidei” – am citat dintr-un blog dedicat performanţei sportive băcăuane.
Ştefan Deacu a îmbrăcat de peste 60 ori tricoul naţionalei tricolore, fiind coleg de generaţie cu Vasile Stângă, Maricel Voinea, Cezar Drăgăniţă ori Mihai Mironiuc. În CV-ul său găsim patru locuri I la Cupa Ţărilor Latine (1973-România; 1974-Italia, 1975-Argentina şi 1976-Franţa); un loc 7 la Campionatul Mondial de seniori (1978-Danemarca) şi un titlu de campion mondial universitar (1977-Polonia).
În plină ascensiune, la 26 de ani s-a transferat la Constructorul Arad unde a performat cu gruparea arădeană în prima ligă. După ce a renunțat la cariera de jucător a devenit profesor de educaţie fizică la Liceul cu Program Sportiv şi a antrenat în handbalul arădean la toate nivelurile, juniori, seniori, dar a fost și antrenor federal la diferite loturi național.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Semicercul arădean mai sărac fără Ştefan Deacu!
Semicercul arădean mai sărac fără Ştefan Deacu!
Unul dintre cei mai valoroşi handbaliști pe care i-a avut vreodată Aradul, Ştefan Deacu, a plecat la cele veşnice. La vârsta de 62 ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!