În formula Hadzovic, Pasic, Zidaru, Nagy și Karakasevic, arădencele au lăsat o impresie bună în primul joc disputat în sala LPS „Ecaterina Both” și s-au impus cu scorul de 64-56 (pe sferturi 22-19, 13-13, 12-8, 17-16). Marcatoarele echipei noastre la prima apariție în acest sezon au fost: Hadzovic 25, Pasic 15, Karakasevic 13, Nagy 7, Moraru 2 și Demeter 2.
Partida cu numărul doi dintre cele două combatante a avut o altă desfășurare. Echilibrul s-a menținut doar în prima repriză. După pauză, gazdele antrenate de fostul tehnician al Aradului, portughezul Jose Araujo, s-au desprins pe tabelă și au izbutit un succes, scor 62-45 (12-11, 14-15, 19-13, 17-6). Pentru ICIM au punctat: Karakasevic 12, Pasic 8, Moraru 7, Hadzovic 6, Mercea 6, Nagy 4 și Demeter 2.
„Fetele m-au surprins plăcut în primul meci amical, iar în sânul echipei noastre a dominat dăruirea şi ambiția. Am depășit valoroasa echipă din Satu Mare, începând de la românce până la jucătoarele străine prin atitudine și unitate. Meciul doi a fost diferit pentru că am resimţit oboseala. Mai avem mult de lucru, dar când vom fi în formula completă și puși la punct, putem să sperăm la obiectivul propus, accederea în play-off,” a spus Marcel Urban, președintele grupării arădene.
Dubla amicală Univ. Goldiș ICIM – CSM Satu Mare se va reedita, vineri (ora 18) şi sâmbătă (ora 13), în Polivalenta arădeană, intrarea fiind liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!