BELGRAD. Alesia Sferlea n-a reușit să se mai apropie de podium în probele de simplu și dublu la Campionatul European de juniori, după ce a avut o contribuție importantă la aurul pe echipe. S-a oprit în optimi în proba individuală, fiind scoasă în set decisiv, în timp ce la dublu a ieșit din 16-imi.
La dublu mixt, Alesia Sferlea și Luca Oprea au trecut cu 3-0 (11-6, 11-4, 12-10) de bulgarii Stefan Dimitrov și Anita Petkova. Miercuri au cedat cu 0-3 (1-11, 8-11, 3-11) cu Khai Noah Lam / Lukrecija Juchnaite (Norvegia / Lituania). La puțin timp a urmat jocul de la dublu feminin, unde a făcut pereche cu Cristina Sîngeorzan. Au pierdut cu 2-3 (11-3, 5-11, 6-11, 11-6, 8-11) cu Busra Demir și Aybuke Banu Simsek (Turcia).
A urmat al 3-lea joc într-o singură zi pentru jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad, care a intrat direct pe tabloul principal de concurs în proba individuală a cadetelor, în turul doi. A trecut cu 4-2 (11-4, 12-14, 11-4, 11-4, 8-11, 11-7) de englezoaica Sienna Jetha. Sferlea a câștigat primul său joc de joi cu 4-0 (11-9, 11-7, 11-9, 12-10), cu unguroaica Nora Polonyi. Dar programul încărcat și-a spus cuvântul și s-a oprit în optimi după ce a fost învinsă în decisiv de cehoaica Veronika Polakova cu 4-3 (6-11, 8-11, 11-6, 11-13, 11-4, 11-9, 11-7).
Medalii
Alesia Sferlea rămâne astfel cu medalia din aur câștigată în întrecerea pe echipe U15, pentru care a dus greul, alături de Bianca Mei-Roșu. Aceasta a urcat pe prima treaptă a podiumului împreună cu poloneza Natalia Bogdanowicz, la dublu feminin.
Pe lângă cele două titluri de la cadete, delegația României a mai plecat cu opt medalii de la Belgrad, toate la U19: patru de aur (echipa masculină, la simplu și dublu masculin și la dublu mixt, alături de o nemțoaică), una de argint (echipa feminină U19) și trei de bronz (simplu feminin și masculin și dublu mixt).
Foto: ETTU_official flickr
Citiți principiile noastre de moderare aici!