ARAD. În anul care se împlinesc 40 ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv (Municipal) Arad, halterofilul Florin Vizitiu a reuşit o performanţă notabilă – două medalii de bronz la CM de cadeţi din Uzbekistan – despre care a oferit amănunte, joi, într-o conferinţă de presă, la care au mai fost prezenţi antrenorul Adrian Jigău şi directorul Viorel Bitang.
„Cu 230 Kg la total, probă olimpică, se poate veni în primii şase la Campionatul European de seniori. Florin Vizitiu a confirmat medaliile de la „europenele” de cadeţi de la Izvorani, sunt mulţumit. La fel şi de Sebastian Călugăreanu, locul 17, aflat la prima experienţă de acest gen, obiectivul acestuia fiind o clasare în primii şase la CE de cadeţi din septembrie” – a spus Adrian Jigău, cel care este ajutat în muncă de Pavel Sebeşan.
Dacă Vizitiu este convins că mai poate câştiga medalii în acest an, fie la „europenele” de juniori (2-8 septembrie), fie la cele de tineret (22-29 septembrie), directorul CS Municipal, Viorel Bitang, a punctat: „Când ai un antrenor pretenţios, ambiţios, aşa cum era şi ca sportiv Adi Jigău, rezultatele nu pot întârzia. A reuşit să le insufle această stare sportivilor şi viitorul sună promiţător în halterele arădene”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!