„Nu e pentru prima oară când se întâmplă astfel de lucruri. Mi-a fost ruşine de vocabularul unor şiculani, care parcă nu-şi doresc să aibă o echipă de Liga IV respectată. Hotărârea mea este definitivă” – ne-a declarat, vizibil dezamăgit, Viorel Hanc.
Si-a prezentat demisia!
ŞICULA. Deranjat de atitudinea unor spectatori, pentru că suporteri nu pot fi numiţi, care au avut un limbaj vulgar la adresa reprezentantelor sexului frumos din brigada de arbitri de la jocul - unul de vacanţă – dintre Crişul Alb Şicula şi Viitorul Sepreuş (scor 6-3), Viorel Hanc, preşedintele grupării din Şicula şi-a prezentat demisia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!