Câștigătoarea fazei județene se califică la faza zonală ce va avea loc în perioada 7-9.03.2014, în județul Alba.
Condiţii de participare: respectarea grupelor de vârstă, în conformitate cu prevederile Calendarului competiţional naţional; prezentarea BI/CI sau, după caz, a certificatul de naştere în original; adeverinţa de participare, eliberată de unitatea de învăţământ la care copilul/ elevul este înscris în Registrul Matricol, conform Anexei 3 din prezentul Regulament (care conţine şi avizul medical favorabil, cu o valabilitate de 6 luni) sau carnet de elev cu poză și vizat; formularul de înscriere, eliberat de unitatea de învăţământ, conform Anexei 1; certificatul de identitate sportivă obţinut de la Direcţia Judeţeană de Sport (pentru cei care nu îl au – ar fi bine să îl facă); echipele/elevii vor fi însoţite/însoţiţi în competiţii numai de către persoane angajate ale unităţii de învăţământ participante, desemnate în calitate de conducători oficiali în formularul de înscriere înaintat de unitatea de învăţământ; pentru înscrierea în competiţie, unităţile de învăţământ, prin conducătorii oficiali, sunt obligate să prezinte Comisiei organizatoare toate documentele precizate în prezentul Regulament; începând cu faza pe zonă, fiecare conducător de delegaţie sportivă este obligat să prezinte Comisiei de organizare toate documentele de înscriere şi participare la competiţie prevăzute, într-un plic sigilat, cu ştampila inspectoratului şcolar şi semnătura inspectorului şcolar general, la expeditor. În caz contrar, echipele/ elevii nu sunt primite/ primiţi în competiţie.
Regulamentul competiţiei: se organizează pentru o singură categorie de vârstă – eleve din clasele V-VIII (născute 1998 şi mai mici); durata jocului este de 2 reprize x 15 minute; se poate juca atât în aer liber cât şi în săli de sport; suprafaţa de joc poate fi de orice natură (artificială, bitum, pământ, zgură, iarbă, parchet), asigurându-se toate măsurile de evitare a producerii accidentelor; terenul de joc are dimensiunile terenului de handbal (40/20 m); numărul de jucători în teren este de 5 + 1; numai în echipament sportiv şi pantofi de sport fără crampoane; fiecare echipă va avea asupra sa două rânduri de tricouri de culori diferite şi numere regulamentare; se poate pasa de coechipier la portar; lovitura de la poartă – numai de către portar şi numai cu mâna; aut-ul lateral se execută cu piciorul (lovitură indirectă); nu se aplică regula jocului de off-said; zidul în cazul loviturilor directe se va situa la 4 metri distanţă faţă de locul din care se execută lovitura; schimbarea jucătorilor se face ca la handbal, prin spaţiul de schimb al fiecărei echipe; fiecare echipă are dreptul la un timp de odihnă pe repriză cu durata unui minut; cartonasul rosu atrage eliminare fără drept de înlocuire; pentru celelalte prevederi necuprinse în prezentul document se aplică Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!