ZIMAND CUZ. Cel mai iubit şi practicat sport al planetei, fotbalul, naşte pasiuni nebănuite. Un copil de 11 ani dintr-o localitate din judeţul nostru a avut o idee, iar tatăl său a făcut tot posibilul să o pună în practică. Pentru că scopul este unul nobil: atragerea copiilor spre mişcare pentru sănătate şi legarea de prietenii. Aşa s-a născut „Cupa Prieteniei”, eveniment fotbalistic deschis tuturor copiilor din Zimand Cuz, care va avea loc sâmbătă, 27 august pe terenul sintetic de lângă parcul din localitatea mai sus amintită.
Explică Marius Alexa, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul AJF Arad: „La inițiativa băiatului meu de 11 ani, Luca, vom organiza sâmbătă, 27 august 2022, prima ediție a Cupei Prieteniei între copii din satul Zimand Cuz. Scopul acestei acțiuni este acela de a îndemna copii să facă mișcare, să socializeze și să lege prietenii. Tot evenimentul se va desfășura cu sprijinul unor oameni inimoşi din Zimand-Cuz, cât și al AJF Arad. Vă așteptăm în număr cât mai mare sâmbătă, 27 august, de la ora 9, la terenul sintetic de lângă parcul din Zimand Cuz”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!