Patru echipe au luptat, în sistemul „fiecare cu fiecare”, pentru primul loc în competiția rezervată elevelor și elevilor din gimnaziu, clasamentul final fiind: 1. Școala Gimnazială Șimand (Ionuț Tătar, David Covaci, Daria Galeancu și Rebeca Tal – prof. Daniel Mărcuș), 2. Liceul Național de Informatică – „Generală 5” (Maia Mărină, Denisa Blaj, Mario Pele și Patrik Ardelean, prof. Daniela Ardelean) și 3. Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” (Bogdan Rusu, Daniel Pavel, Raluca Gînju, Daiana Sulincean și Delia Andrei, prof. Daniel Dragoș și Cristian Moț) și Colegiul „Csiky Gergely” (Carlos Doboș, Attila Adam Spir, Csenge Okros și Adrienn Balogh, prof. Emese Erdei). Astfel, conform tuturor așteptărilor, Școala Gimnazială Șimand va reprezenta județul Arad la etapa regională a Gimnaziadei la badminton pe echipe mixte, care va avea loc în luna aprilie, în județul Timiș.
Cupa „Unirea”
Neavând o competiție națională, elevii din ciclurile primar și liceal s-au întrecut în Cupa „Unirea”. În competiția rezervată fetelor din învățământul liceal podiumul a fost ocupat de: Cristina Szabo, Janina Vidican (ambele Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”) și Csenge Almași („Csiky Gergely”), iar cei mai buni elevi din învățământul liceal s-au dovedit a fi: Andrei Haloș (Colegiul Economic), Bogdan Merce (Școala Profesională „Astra”), Alexandru Lascu și Răzvan Vass (ambii „Peda”).
Citiți principiile noastre de moderare aici!