Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, organizează, vineri, 29 martie 2013, în Sala de Conferinţe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, (Str. Liviu Rebreanu nr. 86), şedinţa Forumului Decanilor Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din România.
La lucrări vor participa campioana olimpică, mondială şi europeană de atletism, Gabriela Szabo, consilier al Ministrului Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, precum şi toţi decanii Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din România.
Conf. univ. dr. Viorel Bitang, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UVVG, ne-a declarat: „La forumul decanilor Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din România, organizat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, au confirmat participarea toţi decanii din toate Centrele Universitare din ţara noastră. De asemenea, la manifestare şi-a anunţat participarea şi Gabriela Szabo, consiliera Ministrului Tineretului şi Sportului. În cadrul acestei manifestări se vor dezbate în principal problemele legate de curricula universitară, de programe şi studii universitare, precum şi de perspectiva organizării sistemului de educaţie fizică şi sport din România”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!