„Cred şi sper că va fi un meci frumos, în compania unui adversar tradiţional. Nu ne va fi uşor, meciul nu-i dinainte câştigat, la Ineu formându-se un lot tânăr şi de perspectivă, de către nişte oameni care înţeleg fenomenul. Este clar, nu ne gândim decât la victorie, implicit la calificare, deoarece vrem să ne păstrăm obiceiul, acela de a aduce la Pâncota un adversar de primă divizie” – ne-a declarat Pavel Piroş (foto), preşedintele Şoimilor.
De partea cealaltă, Cristi Sculici a spus: „Am rămas să ne concentrăm pe competițiile oficiale, în special pe partida cu Pâncota. Dacă tot am ajuns până în această fază, încercăm să mergem și mai departe. Putem da totul din noi marți, mai ales că stăm în prima etapă a campionatului”.
Şoimii, cu gândul la un adversar de primă divizie
Cupa României îşi continuă, imperturbabil, drumul spre fazele superioare. Am ajuns la turul 4, acolo unde au pătruns şi echipele arădene de liga secundă. Una dintre ele, Şoimii Pâncota, va da piept cu o altă reprezentantă a judeţului nostru (mâine, la ora 17.30, pe stadionul „Central”), CS Ineu, care a trecut deja prin „furcile caudine” ale competiţiei KO.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 2-1, marți seara, pe Stadionul „Santiago Bernabeu”, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Arsenal a surclasat-o pe PSV cu 7-1, la Eindhoven.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
2
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
7
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!