Mâine, de la ora 14, Şoimii Pâncota dă piept cu FC Braşov, în ultima etapă a turului seriei vest a ligii secunde. Oaspeţii vin fără două piese importante, Codoban şi V. Munteanu, ambii accidentaţi. Însă, elevii lui Adrian Szabo vin în Podgorie şi cu salariile „la zi”, plus că evoluează pe o primă de 1000 de lei/jucător.
Dincolo, Ionuţ Popa are – la rându-i – probleme de lot: Fl. Ceudan are dureri de spate, Pascariu e cu amigdalită, iar Gueye nu va fi inclus în lot, căci e necesară cooptarea fundaşului Traore, lângă Issa (n.n. – regula extracomunitarilor).
Ştiu punctele lor slabe
Ionuţ Popa ştie peste cine dă: „Jucăm împotriva celei mai bune echipe din serie, aşa că ne aşteaptă o partidă extrem de dificilă. Ne dorim să scoatem cât mai mult din acest meci. Ştim punctele lor forte, dar şi cele slabe. Vom sta cu ochii pe arbitraj, pentru că apoi vom face un memoriu la Comisia Centrală de Arbitri, căci aşa nu se mai poate. Nu am făcut scandal până acum, am ales ca la finalul turului, civilizat, să întocmim un memoriu, unul documentat, în care vom prezenta casete, să vedem dacă noi sau arbitrii au dreptate. Să tragă comisia concluziile de rigoare” – spune „Mister”.
Candidată la promovare
Ionuţ Popa spune că adversara de mâine e echipă de promovare. „Nu vorbesc de alte echipe, dar să ştiţi că FC Braşov e o candidată la promovare. Vine din urmă şi va ajunge sus, o să vedeţi. În plus, cine mai are salariile la zi, precum jucătorii ei?”
Citiți principiile noastre de moderare aici!