Puncte pentru viitor
Șoimii Pâncota mai speră doar într-o minune pentru a ajunge în play-off, însă orice punct e bun, căci în play-out lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi una „pe viață și pe moarte” .
„Mai avem șanse pur teoretice la un loc în primele șase, dar ne jucăm șansa până la capăt. La Vâlcea mergem după puncte, dar – până la urmă – nici o remiză nu ar fi rea. Ne gândim și la faptul că am putea continua în play-out, așa că orice punct contează. Sperăm să adunăm cât mai multe, acum ar fi un prilej bun pentru un rezultat pozitiv, care ne-ar da moral pentru etapa următoare, când evoluăm în derbyul județului, cu UTA” – ne-a declarat Sorin Tarcea (foto), director sportiv la Șoimii Pâncota.
Echipa oaspete și-a mai recuperat din accidentați, chiar și Marius Ion a făcut deplasarea, însă ultimul cuvânt îl va avea antrenorul Ionuț Popa, care ar putea alege să nu-l folosească pe jucător, deoarece nu este la capacitate maximă.
De cealaltă parte, cei de la CSM Rm. Vâlcea au spus totul, prin vocea managerului general, Lucian Munteanu: „Trebuie să batem Pâncota şi Braşovul, asta e clar. Dacă nu le batem, atunci nu merităm să fim în play-off. Eu sunt încrezător că o vom scoate la capăt şi vom obţine şase puncte în această săptămână, altfel s-a muncit degeaba până acum”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!