TIMIȘOARA. Șoimii Șimand și ACS West Deva au deschis primul turneu al grupei 3 Vest, în Liga a 2-a de futsal. A fost un meci cu multe ocazii de ambele părți, cu intervenții foarte bune ale portarilor, cu momente de joc pe contre. Diferența de scor a luat proporții pe final, după ce echipei din Șimand nu i s-a acordat un gol.
ACS West Deva a avut posesia în debutul partidei, când arădenii au stat bine în apărare și au fost periculoși la atacurile inițiate cu mingi lungi. După un astfel de atac a ieșit cornerul din care Dan Morariu a deschis scorul cu un șut rapid la colțul lung, după două minute și jumătate.
Jocul a continuat în aceeași direcție, cu portarul de la Șimand reușind câteva intervenții bune. A fost învins prima dată în minutul opt. Cei de la Șoimii au avut la faza următoare șansa să revină în avantaj, dar au ratat-o. Le-au făcut cadou adversarilor o lovitură indirectă periculoasă, după o pasă la portar, dar apărarea a reușit să scoată șutul din apropiere.
Ocaziile s-au succedat la ambele porți, portarii remarcându-se din nou. ACS West a preluat conducerea în minutul 12, după o repunere din lateral, în care a păcălit apărarea arădeană. A urmat time-out-ul cerut de șoimi și discuții destul de aprinse în fața băncii, din cauza desincronizării din părare. Adversarii au mai avut o bară, iar echipa din Șimand a ratat egalarea la finalul reprizei, astfel că scorul pauzei a fost 1-2.
Au căzut după golul nevalidat
După pauză a fost rândul arădenilor să încerce un joc de posesie, în timp ce devenii au făcut pasul înapoi și au încercat să lovească pe contre. A fost o triplă ocazie pentru șoimi, inclusiv un șut din apropierea liniei porții, dar mingea n-a intrat. S-a jucat pe contre, cu multe ocazii de ambele părți, devenii având două bare.
Momentul decisiv a fost cu mai puțin de patru minute înainte de final. Șoimii au văzut mingea în poartă la o nouă ocazie, chiar s-au bucurat de gol, dar arbitrii nu l-au validat, considerând că mingea a fost scoasă înainte să treacă linia porții. Scorul a luat proporții pe final, când arădenii au încercat să atace și cu portarul, dar au greșit pase și adversarii i-au taxat cu trei goluri, cu un șut puternic, un penalty transformat și un autogol. 1-5 a fost scorul final.
Pentru Șoimii Șimand urmează sâmbătă confruntarea cu gazdele de la CFR 1933 Timișoara, de la ora 19:30. Duminică arădenii întâlnesc Metropolitan Ișalnița, de la ora 11:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!