DEVA. Partida dintre ACS West Deva și Șoimii Șimand a încheiat Seria 4 din faza regională a Campionatului Național U19 de futsal. Formația arădeană s-a impus cu 19-5 și a obținut primul loc. Andrei Haloș a fost eroul „șoimilor”, marcând de 11 ori. Și-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Jurj (4 goluri), Cordoș (3) și Onaca. Pentru învingători au mai evoluat Năstase, Tomuța, Trif, Ille și P. Ujoc.
Arădenii aveau nevoie de o victorie la 12 goluri pentru a termina pe primul loc în seria regională și a avea un adversar mai accesibil în play-off. Au încheiat primii cu 10 puncte (3 victorii, un egal) și golaveraj 36-14. Pe doi este CFR 1933 Timișoara, tot cu 10 puncte și golaveraj 33-13. Urmează CFF Clujana Cluj-Napoca (6 puncte), ACS West Deva (3) și Autobergamo Deva (0).
Play-off
Urmează play-off-ul în Seria 4. Prima fază este programată în 31 octombrie, pe terenul echipelor mai bine clasate. Șoimii Șimand va întâlni din nou ACS West Deva, iar timișorenii vor juca cu clujenii. În faza a doua din play-off, câștigătoarele din prima fază vor lupta pentru locul 1 în serie, care duce direct în Liga Elitelor. Învinsa din acel duel va merge la baraj, la fel ca și învingătoarea din partida echipelor care au pierdut în primul tur de play-off.
Citiți principiile noastre de moderare aici!