ARAD. Cu moralul ridicat după victoria din derby-ul cu Dumbrăvița, „șoimii” Lipovei vor să confirme – vineri, ora 15, pe terenul din Sînicolau Mic – în fața unei alte grupări din județul Timiș, CSC Ghiroda. Antrenorul Flavius Sabău ştie cât de important e proximul joc după câştigarea unui duel pentru fotoliul de lider şi a încercat toată săptămâna să îi capaciteze pe băieţi, astfel încât cele trei puncte să rămână la Arad.
Sâmbătă, de la ora 15, alte trei grupări fotbalistice arădene de Liga 3 au parte de jocuri interesante. Progresul Pecica caută reabilitarea, după eşecul surprinzător de pe teren propriu cu adevărata Poli Timişoara. Băieţii pregătiţi de Dan Stupar au în faţă un adversar rănit, CSC Dumbrăviţa, duelul anunţându-se a fi unul atractiv, deschis oricărui rezultat.
„Sămădăii” lui Petre Bulza speră ca al 6-lea val din noul sezon să fie unul cu noroc, iar LT Cermei să pună „număr la casă” în C-8. Premize există, cermeienii având de înfruntat o echipă, Fortuna Becicherecu Mic, aflată şi ea în suferinţă în această toamnă.
În fine, Crişul Chişineu Criş are parte de o deplasare la Periam, complicată mai mult prin prisma înfectărilor COVID-19, care au dus la amânarea precedentului joc de campionat. De parcă nu ar fi fost de-ajuns, la Crişul se pregătesc schimbări importante la nivelul conducerii clubului şi nu numai, astfel că Ciornei et company ar putea fi afectaţi într-o oarecare măsură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!