Cei mai buni parapantişti din ţară, precum şi numeroşi invitaţi de peste hotare, se vor întrece în perioada 26 aprilie-2 mai, în ediâia 2010 a Cupei Charlie Bravo, concurs care punctează şi drept primă etapă a Cupei României. Organizat de Federaţia Aeronautică Română cu sprijinul Consiliului Local Şiria şi a Hotelului Iris, sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale, evenimentul va aduna la start peste 75 de piloţi, care se vor întrece pe trei categorii.
După sesiunea de antrenamente de luni, manşele concursului propriu-zis vor avea loc între 27 aprilie şi 1 mai. În fine, ziua de duminică, 2 mai, este una de rezervă (în caz de timp nefavorabil, organizatorii nu vor da undă verde zborului), la sfârşitul căreia va avea loc şi festivitatea de premiere.
Invitaţie la zbor
Iubitorii de senzaţii tari, care visează la un zbor printre nori, sunt aşteptaţi pe dealul Şiriei, pentru o excursie, contra-cost, cu dubla. Preşedintele Aeroclubului Charlie Bravo, Daniel Cojocaru, garantează că doritorii vor fi însoţiţi de piloţi experimentaţi, cu sute de ore de zbor la activ.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!