Ultima ispravă a fost la Tisa Nouă, Speranţa Turnu remizând cu un gol marcat de veteranul Stupar, direct din corner, în prelungirile meciului. A fost momentul când galeria oaspeţilor a „explodat”, cei aproximativ 70 de fani dominând fondul sonor de la stadion.
Preşedintele Speranţei Turnu, Arsenov Radiţa ne-a declarat: „Nu concepem să nu promovăm. Avem acest obiectiv încă de la startul campionatului, am discutat şi cu echipa şi cred că primul loc nu-l vom scăpa. Ar fi încununarea cu succes a muncii noastre. Am avut şi sprijinul Primăriei din Pecica, avem condiţii de liga a IV-a, după ce am construit vestiarele, aşteptăm acum să vedem dacă se va continua colaborarea cu Primăria, căci primarul Antal mi-a spus să mai trec pe la el doar după alegeri”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!