A surprins şi pentru ca a avut ca adversară echipa lui Radu George, Voinţa Mailat, cunoscută ca şi o echipă foarte bine legată, cu relaţii de joc bine puse la punct, disciplinată în joc , „ arbitru” de multe ori în configuraţia clasamentului seriei a 4-a judeţene.
Câţiva dintre elevii lui Cap evoluează şi în campionatele de minifotbal ale Aradului şi se simte acest lucru. Jurcă, Bozian, Moldovan, Goldiş, Ghiţă, Brie sunt jucători care se descurcă atunci când au mingea la picior, sunt „ mingicari” cum le spun microbiştii. Cred că este una din explicaţiile victoriei de sâmbătă a Speranţei. Voinţa Mailat a revenit în ultimele minute peste gazde şi le-a supus unui presing intens, aşa cum au obţinut victoria şi în meciul susţinut acasă împotriva echipei din Tisa Nouă. La Turnu nu le-a mai ieşit. Jurcă şi Bozian i-au taxat în minutele 45 şi 80, minute după care greu îţi mai revii….în primul rând psihic. Un alt factor decisiv în a menţine diferenţa de scor a fost prestaţia uluitoare din ultimile minute a portarului gazdă, Daniel Toader. Ajutat o dată de bară , Toader a scos tot ce era pe poartă aducându-i în pragul disperării pe Drecin şi coechipierii lui.
„ Această victorie ne subliniază mesajul denumirii echipei noastre…Speranţa…ne face să mai credem în ea” a declarat după meci Arsenov Radiţa
„ Ştiu că nu aveţi voie să scrieţi despre arbitraj , dar noi ne-am dori întotdeauna un asemenea arbitraj în meciurile din deplasare”, a ţinut să precizeze Marius Vigaru, delegatul echipei din Turnu.
Speranţa Turnu: Toader, Brie, Blaga, Moldovan, Mureşan, Goldiş, Ştefan, Jurcă( Nagy), Bozian, Ivănescu, Ghiţă( Olar).Antrenor: Adrian Cap
Voinţa Mailat: Oneţ, Hettmann, Muţ, Paşcu, Birtaş, Drecin( Pricope V.), Caba R.( Ungureanu), Caba C.( Lamping), Răduţ, Mateucă( Greholea), Vidac Antrenor: Radu George
Au arbitrat: Dorinel Herţeg, Casian Băla, Silviu Cristea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!