Şi-au sacrificat copilăria, tinereţea, pentru a scrie pagini de istorie pentru sportul românesc. Le-a cântat imnul la cele mai importante competiţii, iar statul român îi recompensează. Vorbim despre sportivi români care au cucerit medalii la Campionate Mondiale (CM), Campionate Europene (CE) sau la Jocurile Olimpice (JO), care au dreptul – conform Legii Sportului – de a solicita rentă viageră, pentru acest lucru fiind obligaţi să se retragă din activitatea de performanţă.
Trei arădeni
Din cei 457 foşti sportivi beneficiari de rentă viageră în iulie 2017 – sume brute, impozabile – trei sunt născuţi în Arad. Vorbim despre pistolarul Sorin Babii, care încasează 7329 lei, pentru: aur la JO Seul 1988, pistol liber; două titluri europene, 1989-pistol 10 m şi 1995-pistol liber; cinci medalii de argint la CE (trei la individual şi două cu echipa României); bronz la JO Barcelona 1992-pistol 10m; trei medalii de bronz la CE şi două medalii de bronz la CM. Urmează doi halterofili, care beneficiază de aceeaşi sumă, 3018 lei. Adrian Jigău pentru: patru medalii de argint la CE (1999, 2001, 2003 şi 2004) şi două medalii de argint la CM (1999 şi 2003); două bronzuri europene (2000 şi 2002) şi un bronz mondial (2002), respectiv, Traian Ioachim Cihărean pentru: bronz la JO Barcelona 1992; un titlu european (1991); patru medalii argint la CE (1988, 1989, 1990, 1992) şi alte trei medalii de bronz la CE.
Alţi şase!
Pe listă am mai identificat cinci sportivi de certă valoare, care de-a lungul carierei au reprezentat cluburi din oraşul nostru, precum CS Municipal ori AMEFA. În ordinea banilor încasaţi cu titlu de rentă viageră: Nicu Vlad, haltere-9269 lei; Ionela Târlea, atletism, 4958 lei; Otilia Bădescu şi Mihaela Ştef, ambele tenis de masă, 4527 lei; Iulian Raicea, tir, 3018 lei.
Gimnastică şi canotaj
Într-un Top 10 al celor mai mari rente viagere încasate de la statul român, gimnastica şi canotajul îşi iau „partea leului”, după cum urmează: Nadia Comăneci şi Daniela Silivaş, câte 10.207 lei; Nicu Vlad, 9269 lei; Ivan Patzaichin şi Veronica Cochelea, 9.036 lei; Elisabeta Lipă, Doina Ignat şi Cătălina Ponor, 8.868 lei; Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache, 8.701 lei.
Cum se calculează
Potrivit Legii nr. 69/2000, renta viageră se calculează astfel: În funcţie de nivelul performanţei sportive, drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează: a) – 100% pentru prima medalie de aur obţinută la Jocurile Olimpice; b) – 80% pentru prima medalie de argint obţinută la Jocurile Olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale; c) – 70% pentru prima medalie de bronz obţinută la Jocurile Olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene; d) 50% din valoarea indemnizaţiei corespunzatoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur obţinute la Jocurile Olimpice, campionate mondiale sau europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!