În anul 2000, ministrul Crin Antonescu şi secretarul de stat Ion Dobrescu propunea Parlamentului o nouă lege a sportului, care prevedea, în premieră, ca foştii performeri din sportul românesc să primească o recompensă financiară lunară, pe viaţă, pentru anii sacrificaţi pe altarul sportului. Sub titulatura: „Protecţia socială a sportivilor de performanţă”, conform Legii Sportului 69/2000, un număr de 516 foşti performeri beneficiază de rentă viageră, calculată conform salariului mediu brut, multiplicat cu un coeficient, funcţie de medaliile câştigate la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene.
În decembrie 2017 – sumele fiind „îngheţate” la acest nivel pe tot parcursul acestui an – cea mai mică sumă în plată era 3 493 lei, iar cea mai mare, în valoare de 16 635 lei (peste 3 500 euro), fiind primită de 31 foşti mari campioni ai României.
15 arădeni pe listă
Am identificat 15 arădeni. Vorbim despre patru sportivi născuţi în Arad, trei care şi-au început cariera la cluburi din judeţul nostru şi alţi opt care au scris istorie fiind legitimaţi la cluburi arădene. În prima categorie, a celor născuţi în Arad intră: Sorin Babii, tir sportiv, 10 231 lei; Cezar Drăgăniţă, handbal, 5 739 lei; Elisabeta Lazăr Barta, canotaj, 5 240 lei şi Adrian Jigău, haltere, 3 493 lei. Avem şi trei foşti campioni care au început canotajul la UTA: Veronica Cochelea Cogeanu, 16 635 lei; Dimitrie Popescu, 12 726 lei şi Valeria Răcilă, 6 737 lei. În fine, în cea din urmă categorie a celor care au obţinut medalii pentru Arad fac parte: Nicu Vlad, haltere, 16 635 lei; Ionela Târlea, atletism, 9 482 lei; Mihaela Botez, canotaj, 6 987 lei; Otilia Bădescu, tenis de masă, 6 987 lei; Mihaela Ştef, tenis de masă, 6 987 lei; Mihaela Adriana Zamfir, tenis de masă, 6 987 lei; Traian Cihărean, haltere, 5 240 lei şi Iulian Raicea, tir sportiv, 3 493 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!