În întrecerea fetelor, campioana en-titre a Aradului, Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal” (profesor Elizabeta Mateş) face parte din Grupa A, alături de CN „E. Ghiba-Birta”, Şc. Gen. 7 şi Liceul de Artă, meciurile având loc la sala Pedagogicului. În cealaltă serie, fetele pregătite de către Daniel Dragoş la Şc. Gen. 11 „N. Bălcescu” (campioană naţională a ONSŞ în 2008, în urma turneului final de la Satu Mare) se vor duela cu Liceul German, Şc. Gen. 21 „A. Valicu” şi Şc. Gen. 5, jocurile având loc la sala Şc. Gen. 21.
La masculin, meciurile se joacă în sălile CN „M. Nicoară” (Grupa A: Liceul German, Gr. Şc. Nădlac, Gen. 22, Gen. 11 – foto – şi CN „M. Nicoară”=, respectiv Şc. Gen. 21 (Grupa B: Liceul Baptist, Gr. Şc. Pecica, CN „E. G. Birta”, Gen. 5 şi Gen. 21).
Competiţia va debuta miercuri, 17 noiembrie, în grupe jucându-se fiecare cu fiecare, primele două clasate obţinând calificarea în faza semifinalelor. Acestea se vor juca tot pe parcursul lunii noiembrie, campioana Aradului urmând să se acceadă la faza zonală de la Alba Iulia (fete), respectiv Reşiţa (băieţii), adversare fiind reprezentantele judeţelor: Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Alba.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!