CRAIOVA. La sfârşitul săptămânii trecute, stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova a fost gazda Campionatelor Naționale de Tineret (U23) la atletism. CSȘ Gloria Arad a prezentat la start trei sportivi, dintre care doi au urcat pe podiumul de premiere.
Performera grupării „galben-albastre” a fost Vanessa Oriaku, care a devenit campioană națională la aruncarea suliței. Atleta cu dublă legitimare CSȘ Gloria – CS Atleții Arădeni a avut o aruncare care a măsurat 47,55 metri, rezultat cu care le-a depăşit pe Alisia Paruba (CSA Steaua) și Beatrice Drăgan (CS Pandurii Târgu Jiu).
La aruncarea discului, Mihai Motorca (dublă legitimare CSȘ Gloria – CS Municipal) a cucerit medalia de argint, cu o performanţă de 49,34 metri, fiind devansat de Matei Ionescu (50,30 metri, CS Dinamo București).
În fine, tânărul Leonardo Igreț a avut și el o comportare bună în cadrul probelor de 200 metri (locul 9️ cu un record personal de 22,11s) și 100 m (locul 13 – 11,30 s).
Sportivii sunt pregătiți de profesorii Constantin Miclea, Zoltan Szabo, Denis Both și Olivia Brosovszki.
Şi secţia de atletism de la CS Universitatea Arad a obţinut o medalie. Daniel Adelin Pop a câştigat argintul naţional în proba de 1500 metri, oprind cronometrul la 4,01 minute. Sportivul pregătit de Gabriel Boga s-a clasat pe locul 4 în proba de 800 metri, cu timpul de 1,54,4 minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!