În semn de mulţumire pentru implicarea lui Ovidiu Fereştean în organizarea impecabilă a unor turnee de asemenea anvergură, Federația Europeană de Tenis a oferit Aradului onoarea de a găzdui una dintre cele trei grupe preliminare din cadrul Summer Cup Tennis Under 18. Pentru a 12-a oară consecutiv. Vorbim despre un adevărat campionat european pe echipe al tenismenelor ce bat la porțile senioratului.
Astfel, în perioada 31 iulie – 2 august, terenurile bazei „UTA – TenisProfi” vor găzdui lupta a opt naționale pentru calificarea la turneul final din Franța (5-7 august). Alături de naționala tricoloră U18, la Arad au mai fost repartizate echipele Bulgariei, Estoniei, Franței, Ungariei, Israelului, Serbiei și Suediei. Celelalte două grupe au loc la Most (Cehia) și Mesange (Italia).
Anul trecut, de la Arad au plecat la faza finală Bulgaria și România, tricolorele încheind pe locul 8, ultimul, în timp ce bulgăroaicele au devenit campioane europene.
În cadrul acestei competiţii pe zgura de la Arad au călcat numeroase nume importante ale sportului alb, cel mai răsunător fiind al Elenei Rybakina – în 2016 fiind a treia rachetă a Rusiei – care avea să câștige turneul de la Wimbledon, în 2022.
Citiți principiile noastre de moderare aici!