1.Cum a fost anul 2017 pentru AJF Arad ? Care sunt plusurile ce vă scot în evidenţă activitatea?
ADRIAN LUCACI: Din toate punctele de vedere anul 2017 a fost unul profitabil. Atât pe plan sportiv, organizatoric şi chiar financiar. A crescut numărul de echipe, de practicanţi ai acestui fenomen, în special la nivel de copii şi juniori. Proiectele gândite şi puse în practică au adus un mare plus şi ne fac să fim pe primul loc la nivelul AJF-urilor, raportat la numărul şi valoarea acestora. Dintre cele mai importante proiecte amintim: oferirea de echipament şi mingi pentru toţi membri afiliaţi şi plata arbitrajelor în acest tur de campionat la nivel de seniori. Să nu uităm de acţiunile Selecţionatelor AJF Arad, de Cupa Satelor – care în perspectivă va fi implementată la nivel naţional, cu AJF Arad în rol de coordonator – , de Campionatul străzilor, de Junior Grassroots Cup, fotbal mixt – turneu prins în calendarul UEFA – , Arad Cup ori Campionatul pentru nelegitimaţi. Iar anul îl vom încheia cu un turneu pentru copii, clasele 0-2, Nicholas Indor Cup, la care vom beneficia de premii şi din partea FRF.
2.Aveţi o relaţie excelentă de colaborare cu FRF. Care sunt proiectele comune materializate în acest an şi ce planuri aveţi pentru 2018?
LUCACI: În primul rând, cursul de administrator de structură sportivă, unde Universitatea Aurel Vlaicu împreună cu AJF Arad suntem parteneri. A început deja primul modul cu un număr de 28 cursanţi, care se va încheia cu un examen susţinut în prima parte a anului viitor. Pe axa FRF, încercăm să iniţiem trei proiecte pe fonduri europene, care sperăm să fie materializate anul viitor. Unul este transfrontalier şi este legat de judeţele prin care trece râul Mureş, prin România şi Ungaria, altul vizează cetăţile din ţară, iar cel de-al treilea este o competiţie regională la nivelul ţărilor din Balcani. Valoarea acestor proiecte depăşeste 100 000 euro. Un alt proiect este renovarea sediului AJF, cu fonduri de la FRF în valoare de 50 000 lei. În acest sens, în şedinţa CLM de săptămâna trecută am primit aprobarea de extindere a sediului şi la etaj. Pe plan local, avem în proiect, în perioada decembrie 2017 – martie 2018, organizarea unui campionat judeţean de futsal, a căror responsabili de proiect sunt Constantin Mărcuş şi Andras Mako.
3.Ca în orice activitate sunt şi „umbre”. Care sunt lucrurile care aţi fi dorit să meargă mai bine şi pe care veţi încerca să le îndreptaţi în primăvară?
LUCACI: Deşi am dorit să schimbăm site-ul AJF nu am reuşit acest lucru, dar vom încerca să fim primii care vom implementa sistemul de gestiune electronică al FRF, Footbal-Connect. Mai avem un proiect care nu a fost materializat în 2017, dar sperăm să-l demarăm anul viitor împreună cu UAV: Optimizarea procesului de antrenament la copiii care învaţă jocul de fotbal prin eficientizarea factorilor motivaţionali şi afectivi la grupa 7-12 ani.
4.Anul viitor vor fi alegeri la AJF Arad. Veţi merge cu aceeaşi echipă? Vă este teamă de posibili contracandidaţi?
LUCACI: În momentul în care cu o echipă ai avut atâtea realizări, fiecare aducându-şi aportul la aceste succese, încerci să mergi mai departe în aceeaşi formulă. În orice proces electoral, poţi câştiga sau pierde, dar cred că oamenii vor cântări ceea ce s-a făcut în mandatul meu şi vor vota pentru continuitate. Mai ales că există un plan de perspectivă, pe termen lung, unde ne-am fixat alte obiective îndrăzneţe care să ducă la dezvoltarea fotbalului judeţean.
5.Ce aţi transmite iubitorilor fotbalului judeţean, acum în pragul sărbătorilor de iarnă?
LUCACI: Aş vrea să punem cu toţii umărul pentru ca Aradul să ajungă la emoţia şi vibraţia fotbalistică pe care a avut-o în trecut. Să avem imboldul către marea performanţă, având în vedere că în Arad s-a desfăşurat primul joc de fotbal din România. Şi pentru acest lucru suntem datori să facem toate eforturile pentru a reveni la strălucirea de altădată şi, de ce nu, să ajungem chiar mai sus decât acolo unde am fost odinioară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!