Cuplul reprezentând CS Fan Arad, format din Adrian Holhoş şi Emil Lungu, a jucat, duminică, pentru titlul naţional la volei pe plajă, adversară fiind perechea Ilie Gheorghe – Tudorel Farcaş (CSU Reşiţa). După un meci atractiv, cu reuşite aplaudate de cei prezenţi în Parcul Rozelor din Timişoara, echipa coordonată de Ştefan Gog (preşedinte CS Fan) a reuşit să câştige medaliile de aur, impunându-se cu scorul de 2-0 (21-14, 21-17). „Mă bucură acest al doilea titlu naţional obţinut de tânărul nostru club în ultimele trei sezoane. Remarc faptul că Adrian Holhoş «Neamţu» a evoluat în toate cele trei finale pentru CS Fan, în 2014 trebuind să ne mulţumim cu argintul. Continuăm pe aceeaşi linie, una a performanţei, şi sperăm să avem rezultate bune şi în următoarele turnee ale verii”, ne-a declarat Ştefan Gog, bucuros că performanţa este apreciată la nivelul Consiliului Judeţean Arad, care, recent, a alocat clubului o importantă sumă de bani.
Mascovits a ratat bronzul
Din păcate, în finala mică, Marius Mascovits (CSM Arad) şi Robert Vîrlan (CSU Reşiţa) au cedat, scor 0-2 (-14, -20) în faţa perechii Drăghici/Miron (Zalău/Steaua), medaliaţii cu bronz fiind învinşi în semifinale de cuplul Holhoş/Lungu, scor 2-0 (11, 9).
Aradul a mai fost reprezentat la CN de la Timişoara de: Cătălin Lele – Bogdan Nan (Fan Arad), Adrian Ion (Fan) – Moisă Abrudan (Oradea) – care s-au oprit în faza sferturile de finală -, Sergiu Gligor – Adrian Matica şi Victor Duma – Bogdan Toma (toţi UVVG ProVolei), cu evoluţii curajoase, dar lipsiţi de şansă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!