Nou-promovata BC Perla Harghitei din Miercurea Ciuc a condus cu 65-62 cu câteva secunde înaintea finalului, însă BC Steaua a avut un finiş de senzaţie impunându-se cu 67-65, înscriind în ultimele două secunde un coş de trei puncte şi două libere din cele trei primite pentru un fault pe o aruncare de trei puncte cu spatele la coş. Nici Sibiul nu a reuşit surpriza, deşi a condus cu 11-1 în startul jocului, campioana Asesoft câştigând chiar pe Cibin, scor 87-80. CSM Bucureşti a fost aproape de a da lovitura la Oradea, însă gazdele s-au impus după două reprize de prelungiri cu 91-82. Singura semi-surpriză a reuşit-o CS Otopeni, în deplasarea de la Energia Rovinari, elevii tănărului tehnician Eugen Ilie cîşzigând la trei puncte, 78-75.
Scorul etapei inagurale a fost stabilit de Gaz Metan Mediaş, 129-42 cu CSU Cuadriopol Braşov, Dareel Mitchel (26 pct.) şi Tudor Dumitrescu (23) fiind coşgeterii disputei.
La feminin, CSU Alba Iulia s-a chinuit cu tânara echipă a Clujului, scor 62-57, deşi a realizat câteva transferuri serioase: Alexandra Uiuiu (11 puncte), Adina Pop (8), Olga Tămărgeanu (8) sau Silvia Grădinaru (6), plus veterana Luiza Voinea (14). Bega Timişoara a făcut în unele momente faţă medaliatei cu bronz din sezonul trecut, LMK Sf. Gheorghe, însă până la urmă a cedat cu scorul de 56-75, coşgetere fiind: Ancuţa Stoenescu (19 puncte), Corina Moroşan (10), Andra Haas (9 puncte şi 7 recuperări), respectiv Florentina Ardeleanu (21), Anne Marie Părău (14 puncte şi 6 pase decisive) şi Ildiko Vass (12).
Fără probleme s-au impus BC Teleorman (S. Spajonic 21 de puncte şi 10 recuperări, Viorela Rus 20 şi Alina Chivu 16) şi Rapid (Florina Diaconu 38 de puncte! şi Natalia Burlacova 24) în meciurile cu Galactica Braşov (scor 86-39), respectiv Sportul Studenţesc (81-66). Întărită cu două urcainience şi Alexandra Cutaş (18pct.) şi cu americanca Walker (25) în rol de vedetă, Poli Naţional Iaşi a cedat totuşi la Bucureşti cu o grupare în formare, Olimpia, scor 71-65. Gruparea bucureşteană le-a avut în prim-plan pe: Cristina Bigica (22 pct.), Sonia Ursu (14), Gabriela Cursaru (13) şi fosta jucătoare a BC ICIM, Andra Ionescu (5 pct. şi 18 recuperări!).
Marti, de la ora 17.30, are loc si ultimul meci al etapei feminine, BC ICIM Arad – CSM U Oradea.
Baschet – Etapa I
MASCULIN
Craiova – Iaşi 80-67
CSU Sibiu – Asesoft 80-87
Oradea – CSM Bucureşti 91-82 dp2
GM Mediaş – CSU Braşov 129-42
BC M. Ciuc – Steaua 65-67
Cluj – Piteşti 88-69
Rovinari – CS Otopeni 75-78
BC Mureş – Timişoara 88-78
FETE NORD-VEST
Bega Timişoara – Sepsi 56-75
STATISTICA
Arad – Oradea (marţi)
Alba Iulia – U Cluj 62-57
STATISTICA
CSM Satu Mare a stat
FETE SUD-EST
Rapid – Sportul 81-66
Olimpia – Poli Iaşi 71-65
BC Alexandria – Braşov 86-39
SCM CSŞ Craiova a stat
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!