În week-end-ul care a trecut s-a desfășurat la Craiova primul turneu al seriei A din Campionatul Național de baschet feminin U13, la care echipa LPS Arad a avut un parcurs ireproșabil, reușind să depășească suta de puncte marcate în toate cele trei confruntări avute. Fetele pregătite de Ildiko Seres – Prisacariu au dispus de: CSȘ Craiova, scor 122-17 (23-13, 47-1, 21-2, 31-0) LPS Alba-Iulia, 114-2 (23-2, 31-0, 34-0, 26-0) și BC Severin, 131-21 (27-4, 46-1, 25-12, 33-4).
Lotul a fost compus din: Szarics Erika, Vati Alexandra, Spier Szilvia, Calbeaza Alice, Brehuescu Hannelore, Glisici Anamaria, Peter Timea, Popa Paula, Ticau Andreea, Mera Anastasia, Bupte Denisa și Balog Andreea. Următorul turneu se va desfășura în perioada 16-18 noiembrie.
O altă echipă antrenată de profesoara Ildiko Prisacariu, Under 14, va debuta duminică, 21 septembrie, în noul sezon, împotriva formației CSȘ Bega Timișoara, meciul având loc la Sala „Decebal”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!