ARAD. Neînvins în cariera sa, care totalizează 13 victorii la profesioniști, dintre care 9 prin KO, Eduard Gafencu este foarte aproape de a mai urca o treaptă. „Fighterul” arădean de 29 ani, supranumit „The Blitz”, a avut o succesiune de evenimente în ultimele luni: victoria cu Ianţoc la Gala „Dey Grand Prix Colosseum” disputată în „Polivalenta” arădeană, urmată de cererea în căsătorie a iubitei sale, Carmen; încheierea colaborării cu antrenorii Ruben Stoia şi Sorin „Pantera” Tănăsie; înfiinţarea propriului club – Blitz Gym.
Peste toate, Edy îşi doreşte să revină cât mai curând în ring, „provocat” de invitaţia de a participa în circuitul profesionist de kickboxing, Glory, unde va avea şansa să lupte alături de cei mai valoroşi kickboxeri din lume. Ar fi al doilea român, după Benny Adegbuyi, care ar fi acceptat în acest circuit de elită. Pentru împlinirea acestui vis, Eduard Gafencu se pregătește în sală, pe terenul din Bujac și pe aleile din pădurile de lângă oraș, sub îndrumarea lui Arnold Nagz, promotor al școlii olandeze.
„Încălzirea” o va face pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din București, în duelul cu sătmăreanul Anghel Cardoș, pe care Gafencu îl va înfrunta la ediția a 23-a a „Colosseumului” în cadrul categoriei 77 Kg, într-unul din cele zece meciuri ale galei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!