Liga a III-a la fotbal a ajuns la runda cu numărul 2 din play-off/out. Cele trei echipe din județul nostru vor evolua pe terenuri străine.
Timișul Șag – Viitorul Arad
Două echipe din subsolul clasamentului vor încerca să obțină cât mai mult, pentru a avea un play-out cât mai liniștit. Oaspeții vin după o victorie importantă, contra celor de la LT Cermei, așa că au moral bun pentru a putea încurca socotelile celor din Șag. Pentru trupa antrenată de Cristi Sculici e important, în primul rând, să nu piardă partida de vineri, ora 15.
Periam – LT Cermei
În aceeași zi și la aceeași oră joacă și cealaltă echipă din județul nostru din play-out. E vorba de LT Cermei, care merge pe terenul lui Avântul Periam. În mod normal, elevii antrenați de Norbert Polgar nu ar avea cum să piardă, e diferență de valoare a lotului. Însă, la cum s-au comportat „sămădăii” în ultima perioadă, orice este posibil. Însă, înclinăm, totuși, spre un rezultat bun pentru LT Cermei.
Ghiroda – Pecica
Două echipe care sunt în play-off doar pentru orgoliu joacă, tot vineri, de la ora 15, un meci fără nicio miză, am spune. Nu credem că își dorește careva o promovare în liga secundă, având în vedere că sunt comunități destul de mici. Având în vedere și prietenia dintre cele două cluburi, va fi interesant să vedem care va fi, totuși, rezultatul final, soarta meciului, cum se spune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!