Sebiș. După cum a început returul, viitorul celor de la Național Sebiș, în liga a III-a, părea pus în pericol. Au fost opt etape în care elevii lui Cristi Todea nu au bătut pe nimeni, însă după vreo cinci runde jocul s-a îmbunătățit și au urmat patru remize consecutive, printre care și celebrul 3-3 cu FC Hunedoara, după ce în min. 86 era 3-0. Acele egaluri au fost liantul între rezultatele slabe de până atunci și cele bune, care urmau să apară.
Omogenitate și cunoaștere
Am discutat cu antrenorul Cristi Todea, omul care era hulit după începutul slab de sezon, dar aplaudat acum.
„Pot să vă spun că nici în primele etape nu am evoluat nu știu cât de slab, ba chiar am fost mulțumit de meciurile cu Lipova și Dumbrăvița. E drept, am pierdut acel meci cu Galda, care este și acum o enigmă pentru noi. A fost vorba, în tot acest timp, de omogenitate, de cunoașterea jucătorilor între ei, dar și legarea relațiilor umane, dar și de joc între băieți. Mai mult decât atât, trebuie spus că am făcut toată perioada de pregătire cu un lot, iar cu o săptămână înainte de startul returului au fost anumite schimbări care ne-au dereglat. Pe parcurs, însă, am reușit să ne reechilibrăm, au apărut și rezultatele, pe lângă jocul bun, care a existat și înainte de cele zece meciuri fără înfrângere. Mai trebuie spus și faptul că oamenii noștri de gol, practic locomotivele echipei, Szekely și Enciu au intrat mai greu în joc, deoarece au venit după perioade de accidentare. Când au început să marcheze, au tras echipa după ei și au venit și rezultatele. Să nu uităm, însă, că avem jucători care au venit din alte ligi și le-a trebuit puțin mai mult timp să se acomodeze. Dar, poate cel mai important lucru a fost acela că vestiarul nu a cedat după meciul cu FC Hunedoara, deoarece au fost momente grele după acel joc. A fost un moment cheie, dar băieții au reușit să se ridice, altfel nu știu dacă ne mai reveneam” – ne-a declarat Cristi Todea.
Rămâne încă un an?
Un subiect delicat e legat de continuarea pe banca tehnică a celor de la Național, deși mai are contract un an.
„Aștept să se termine campionatul și apoi voi discuta cu conducerea clubului. Să vedem care sunt perspectivele, posibilitățile. Mi-aș dori să plecăm mai bine la drum, deși avem acum o bază de jucători, însă sunt și foarte mulți la care le expiră contractul. Conducerea e cea care va decide viitorul echipei, al meu, totul în funcție și de posibilități” – ne-a mai spus Todea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!