Pare o nebunie, un vis irealizabil. Participarea unei echipe din baschetul feminin românesc în Euroligă. Şi, totuşi, ICIM Univ Goldiş are mari şanse de a sta, din toamnă, la masa bogaţilor.
„Motorul” acestui inedit proiect este chiar preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, care spune că Aradul are resurse şi poate susţine o echipă de Euroligă. Costurile, puţin peste 500 000 Euro, pot fi acoperite (şi) din sponsorizări. „Având susţinerea financiară a autorităţilor locale, a unor sponsori, ICIM se va înscrie în Euroligă. Sunt convinsă că primarul Gheorghe Falcă, pe care l-am văzut a doua oară – la Gala Sportului Arădean şi acum, la Final Four – în mijlocul oamenilor, apreciat pentru implicarea în sport, va ridica mănuşa” – a punctat Carmen Tocală Susţin acest demers Chestionat cu privire la acest proiect, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, s-a arătat dispus să pună umărul. „Susţin un astfel de demers, care punctează la capitolul imagine pentru Arad. Vom aloca, de la buget, o sumă consistentă pentru baschet. Ştiu că şi Aurel Ardelean, reprezentantul UVVG, va sprijini echipa în sezonul viitor. Dacă ICIM Univ Goldiş va izbuti să formeze o echipă competitivă, Euroliga nu va mai fi un vis interzis” – a declarat pentru „JA” primarul Falcă.
Priorităţi
Rugată să comenteze acest proiect, Mihaela Biriş, directoarea SC ICIM a spus: „Sunt adepta paşilor mărunţi, dar siguri. Să mai savurăm puţin câştigarea Ligii Europei Centrale şi apoi să pregătim cu atenţie următoarele bătălii din întrecerea internă, pentru a câştiga cupa şi campionatul. După aceea vom avea timp şi de alte proiecte”.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!