Vremurile în care West Petrom Arad domina întrecerea internă de baschet masculin sunt de mult apuse, iar interesul arădenilor pare tot mai scăzut, oraşul nostru având o singură echipă înscrisă în întrecrile oficiale ale FRB, şi aceea retrasă înainte de termen. Nici la capitolul jucători orginari din Arad prezenţi pe prima scenă nu stăm mai bine, fiind doar trei astfel de exemple: Andrei Mandache (CSM Oradea), Gheorghe Balmuş (BCM Piteşti) şi Bogdan Costa (Gaz Metan Mediaş). Dacă ultimele două echipe au retrogradat, trupa în care se află fiul antrenorului emerit George Mandache şi al fostei handbaliste şi antrenoare Emilia Mandache se luptă cu şanse reale pentru titlul naţional, Andrei (29 de ani) având o contribuţie importantă la argintul din Cupa României şi la locul secund după sezonul regulat, înscriind 296 de puncte.
Sâcâit mereu de accidentări, Balmuş (24 de ani) a reuşit 17 puncte în Trivale (medie de 2.8), iar Costa (26 de ani) a avut o medie de 0.8 puncte/meci pentru echipa Gazului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!